Compania Rombat Bistriţa spune că ia în calcul dezvoltarea unor colaborări cu producătorii auto BMW, Audi sau Mercedes odată cu finalizarea unei investiţii de 17 mil. euro într-o fabrică de acumulatori pentru maşinile cu tehnologie Start/Stop. Acest sistem permite ca motorul maşinii să se oprească atunci când roţile nu se mai învârt (de exemplu când se aşteaptă la semafor, după scoaterea din viteză) şi să repornească automat la cuplarea ambreiajului, iar maşinile dotate cu această tehnologie consumă mai puţin carburant.
Noua unitate Rombat are o suprafaţă totală de aproximativ 5.000 mp, împărţită în 3 ateliere de producţie (fabricare plăci, asamblare şi formare baterii) şi o zonă de depozitare baterii. În urma acestei investiţii, capacitatea de producţie a Rombat a crescut cu 700.000 de baterii, până la 3,3 milioane de unităţi pe an.
„Piaţa de vehicule echipate cu tehnologie Start/ Stop va creşte considerabil în următorii ani, astfel că suntem pregătiţi să răspundem cererilor clienţilor noştri, dar şi ale altor producători de automobile“, a declarat pentru ZF Transilvania Ioan Repede, director general al Rombat.
Oficialii companiei au mai spus că au în vedere dezvoltarea în următorii ani a unor colaborări cu marii producători de automobile BMW, Audi sau Mercedes, dar şi cu alţi constructori auto, în vederea furnizării de acumulatori pentru maşinile cu tehnologia Start/Stop. Mai mult, Dacia, unul dintre principalii clienţi ai Rombat, a anunţat la inaugurarea noii fabrici de baterii din Bistriţa că din anul 2015 va demara producţia de automobile echipate cu tehnologia Start/Stop.