♦ Maşinile electrice şi hibride au înregistrat o creştere de 3% în primele şase luni ale acestui an.
Înmatriculările de maşini verzi continuă să crească la nivelul primului semestru din acest an, potrivit datelor Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, interpretate de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).
Maşinile elecrice şi hibride au înregistrat o creştere de 3% în primele şase luni ale acestui an, la aproape 2.900 de unităţi, în condiţiile unei pieţe auto care a înregistrat o scădere de 31% în acelaşi interval în condiţiile în care pandemia de coronavirus a afectat piaţa.
„În continuare este de aşteptat ca în acest an achiziţiile de autoturisme verzi să înregistreze volume semnificativ mai mari decât cele din anul anterior, acestea fiind, în mare măsură, stimulate de programul Rabla Plus, care a avut o contribuţie importantă la creşterea vânzărilor. La această dată, programul înregistrează peste 1.000 de rezervări pentru autoturisme electrice şi plug-in, faţă de 640 anul trecut“, au spus oficialii APIA.