♦ La nivelul autorităţii au fost aplicate o serie de măsuri de reorganizare instituţională precum eliminarea posturilor de consilieri şi de directori de cabinet sau plafonarea nivelului salariilor, susţine ASF în raportul anual.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a încheiat anul 2020 cu venituri totale de 186,6 mil. lei, ajungând la un excedent de 13,4 mil. lei, cu aproximativ 62% mai puţin faţă de anul 2019, potrivit raportului anual al ASF pentru 2020. Cheltuielile totale ale ASF au fost de 173,27 mil. lei.
„Realizarea acestui excedent este, în principal, rezultatul asigurării unei colectări corespunzătoare a veniturilor, grad de realizare de 101,7%, pe fondul înregistrării unei economii realizate la cheltuielile totale, de 3,4%, rezultat al înregistrării de economii pe toate componentele de cheltuieli previzionate“, conform raportului ASF.
În acelaşi timp, datorită reorganizării instituţionale derulată de Autoritatea de Supraveghere, precum eliminarea anumitor posturi de consilieri şi directori de cabinet, a dus la economisirea a 3,7 mil. lei în 2020.