Spreadul de dobândă, care reflectă diferenţa între dobânda la titlurile de stat pe termen lung, de 10 ani, şi dobânda pe termen scurt, s-a redus cu 19,5% în penultima săptămână a lunii iulie, la 0,87 puncte procentuale, cel mai scăzut nivel din august 2013, potrivit Băncii Transilvania.
Evoluţia transmite semnale negative pentru economie, indicând riscul încetinirii PIB.
„Perspectivele de persistenţă a unui mix relaxat de politici economice pe termen mediu la nivel mondial, în sfera europeană şi pe plan intern, şi evoluţiile din pieţele financiare internaţionale au condus la scăderea ratei de dobândă la titlurile de stat pe scadenţa 10 ani cu 5,1% la 3,83% în această săptămână, cel mai redus nivel din iunie, şi în scădere cu 13,2% de la începutul anului, în timp ce spreadul de dobândă s-a redus cu 19,5% la 0,87 puncte procentuale, minimul din august 2013“, spune Andrei Rădulescu, director analiză macroeconomică în cadrul Băncii Transilvania.