„Nu vedem motive pentru reduceri suplimentare ale dobânzii. În privinţa cursului, suntem gata să asigurăm mai multă flexibilitate“, spune guvernatorul BNR.
BNR a monitorizat îndeaproape evoluţia expunerilor neperformante şi a solicitat băncilor să provizioneze în mod adecvat, mai ales atunci când rata NPL (non-performing loans - n.red.) a depăşit 5%. În plus, banca centrală a cerut instituţiilor de credit să realizeze evaluări periodice şi să raporteze cele mai mari expuneri ale acestora, a declarat Mugur Isărescu, guvernator al BNR, într-un discurs în cadrul conferinţei FMI - Regional Economic Outlook: Europe.
În 2020, rata medie a creditelor neperformante la nivelul întregului sistem bancar a oscilat în jurul a 4% din total împrumuturi, coborând şi sub acest prag. Rata NPL a revenit pe creştere în ianuarie 2021, ajungând la 3,90%, de la 3,83% în decembrie 2020, potrivit datelor BNR.