Valentin Ioneascu a fost demis joi, 17 noiembrie, din funcţia de director general al Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Principalele realizări ale mandatului lui Ionescu sunt legate de introducerea conturilor globale de tranzacţionare, mai întâi pentru Fondul Proprietatea, conturi fără de care listarea Fondului la Bursă era imposibilă, apoi pentru acţiunile Petrom. Recent, tranzacţionarea conturilor globale a fost extinsă pentru acţiunile companiilor din indicele BET. De asemenea, la bursă se tranzacţionează contracte futures pe FP, BVB, aur şi argint. Un segment care a cunoscut o dezvoltare peste aşteptări în timpul mandatului lui Ionescu este cel al produselor structurate, aproape săptămânal fiind listate la Bursă noi emisiuni de certificate. În primele zece luni ale acestui an investitorii au încheiat tranzacţii de aproape 70 mil. euro.
La capitolul eşecuri, investitorii din piaţă au pus pe umerii lui Valentin Ionescu eşecul ofertei secundare de la Petrom din vara acestui an. Investitorii au criticat executivul BVB pentru că a acceptat ca oferta secundară să se deruleze în afara Bursei. Eşecul ofertei de vânzare a 9,84% din acţiunile Petrom de către stat a fost o lovitură puternică pentru bursă. Oferta Petrom ar fi trebuit să crească free-float-ul companiei şi să o transforme într-una dintre cele mai lichide acţiuni de la BVB şi să atragă noi investitori pe bursă, atât locali, cât şi străini. Unii brokeri spun că oferta Petrom ar fi fost o ocazie unică pentru a aduce noi investitori de retail pe Bursă şi susţin că BVB ar fi trebuit să se implice mai mult în promovarea ofertei.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels