Astaldi lucrează la metrou alături de firmele FCC Construccion (Spania), Delta ACM 93 (România) şi AB Construct (România) în urma unui contract de 215 mil. euro
Constructorul italian Astaldi, care lucrează la magistrala 5 de metrou din cartierul bucureştean Drumul Taberei, spune că proiectul ar urma să fie gata în 2017, la finalul primului semestru din 2014 circa 42% din lucrări fiind finalizate, potrivit raportului pe primele şase luni publicat de grupul din Peninsulă.
Astaldi lucrează la acest proiect alături de firmele FCC Construccion (Spania), Delta ACM 93 (România) şi AB Construct (România) în urma unui contract de 215 milioane de euro.
Lucrările au început în 2011 şi aveau ca termen iniţial de finalizare anul 2014, însă acestea au fost tergiversate după ce finanţarea pentru proiect a fost redusă. Termenul anunţat de Astaldi în raportul semestrial avansează astfel o nouă dată de finalizare, după ce autorităţile române spuneau că metroul ar putea fi gata în semestrul al doilea din 2016.
Deşi nu oferă cifre sau informaţii cu privire la celelalte proiecte sau nivelul rulajului de pe piaţa locală, grupul susţine că pe „pieţele în care grupul are o prezenţă puternică, aşa cum sunt Algeria şi România, a înregistrat rezultate satisfăcătoare (în primele şase luni ale lui 2014 – n.red.)“.