Sistemul bancar din umbră este alcătuit din companii de intermediere financiară implicate în activitatea de creditare, cum ar fi fondurile de hedging (cu capital de risc) şi fondurile de private equity (capital privat), prin intermediul unor instrumente financiare complexe, dar care nu sunt supuse niciunei reglementări.
„Sistemul bancar din umbră din SUA cuprinde între 15.000 şi 25.000 mld. dolari, în zona euro între 13.500 şi 22.500 mld. dolari, în Japonia între 2.500 şi 6.000 mld. dolari şi aproximativ 7.000 mld. dolari în economiile emergente“, potrivit raportului semestrial al FMI referitor la stabilitatea financiară la nivel mondial. Spre comparaţie, PIB-ul global a fost în 2013 de aproape 75.000 mld. dolari.
În SUA, sectorul bancar din umbră reprezintă cel puţin o treime din riscul total sistemic (măsurat ca pierderi extreme pentru sistemul financiar care apar cu probabilitate foarte mică), pondere aproximativ egală cu cea a băncilor oficiale. Riscurile cu care se confruntă zona euro şi Marea Britanie din cauza sistemului bancar din umbră sunt mult mai mici decât cele provocate de băncile oficiale ceea ce reflectă faptul că multe dintre companiile prezente pe aceste pieţe se bazează mai mult pe finanţare bancară decât o fac cele din SUA.
Însă pe pieţele emergente activităţile unor astfel de companii de creditare financiară nonbancară sunt în creştere.
Cu toate acestea, sistemul bancar din umbră are şi beneficii deoarece pe unele pieţe emergente amplifică accesul la împrumuturi, se mai arată în raportul FMI.
Pe unele pieţe emergente activitatea de creditare bancară se confruntă de multe ori cu constr‚ngerile autorităţilor de reglementare. În economiile avansate diferite fonduri de intermediere financiară nonbancară au luat locul băncilor în acordare de împrumuturi pe termen lung către sectorul privat. Sistemul bancar din umbră poate de asemenea să îmbunătăţească eficacitatea sistemului financiar prin creşterea lichidităţii de pe piaţă şi prin mai buna distribuire a riscurilor.
„Sectorul bancar din umbră tinde să ia av‚nt atunci c‚nd sunt impuse reglementări bancare stricte. El creşte şi c‚nd ratele reale ale dob‚nzii şi spread-ul randamentelor obligaţiunilor de stat sunt mici iar investitorii caută să obţină rentabilitate mai mare şi c‚nd există o cerere instituţională mare pentru active sigure, de exemplu de la companiile de asigurări şi fondurile de pensii“, a explicat Gaston Gelos, economistul-şef al Divizei de Analiza Financiară Globală a FMI.