Cele mai mari zece tranzacţii încheiate în sectorul local de real estate în primele nouă luni ale acestui an se ridică la aproape 300 mil. euro, adică jumătate din totalul pieţei, arată o analiză a ZF pe baza datelor transmise de companiile de consultanţă.
După ce anii trecuţi proiectele de birouri sau de centre comerciale au fost la vârful marilor tranzacţii de vânzare-cumpărare din România, în 2015 a venit rândul proprietăţilor industriale şi logistice să fie în prim-planul pieţei de investiţii. Mai mult, o serie de companii străine, printre care cehii de la P3 sau CTP, cu sediul în Olanda, şi-au făcut intrarea pe plan local în ultima perioadă, arătând că România începe să devină din ce în ce mai atractivă pentru investiţii.
„Interesul investitorilor pentru România se datorează perspectivelor economice favorabile, dar şi creşterii competiţiei şi a preţurilor pentru produse prime în Polonia şi Cehia“, afirmă Andrei Văcaru, capital markets consultant & head of research în cadrul companiei JLL România, care a intermediat mai multe tranzacţii în real estate anul acesta.
Cea mai mare tranzacţie de anul acesta, cea prin care P3 a cumpărat parcul logistic Europolis de la austriecii de la CA Immo, s-a ridicat la circa 120 mil. euro. Un alt mare investitor din această piaţă este CTP, care a achiziţionat anul acesta trei parcuri logistice în România, Mercury Logistics Park, Deva Logistics Park şi Cefin Logistics Park, pentru un total de circa 30 de milioane de euro, potrivit datelor ZF.