Eveniment

Data la care ar putea începe reorganizarea caselor de asigurări de sănătate

Nicolăescu: Reorganizarea caselor de asigurări de sănătate ar putea începe după 15 aprilie

Foto: Alexandru Hojda

Autor: Elvira Gheorghita

27.03.2013, 19:44 517

"Aşteptăm să fie finalizate contractările. Probabil, din 15 aprilie, vom începe reorganizarea caselor de asigurări de sănătate", a declarat Nicolăescu, în deschiderea Conferinţei Naţionale de Medicina Familiei 2013.

Ministrul Sănătăţii a explicat că, în perioada 1-15 aprilie, au loc contractările caselor de asigurări de sănătate cu furnizorii de servicii.

Cu acelaşi prilej, Nicolăescu a anunţat că programele naţionale de sănătate, derulate de Ministerul Sănătăţii şi de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), au fost aprobate, miercuri, de Executiv, prin hotărâre de guvern.

Ministrul Sănătăţii a anunţat, la începutul lunii martie că intenţionează reorganizarea caselor de asigurări de sănătate şi a direcţiilor de sănătate publică judeţene, prin această măsură fiind diminuată birocraţia din sistem, iar posturile, reduse cu "5-7-8%".

Ulterior, în 15 martie, Ministerul Sănătăţii a lansat în dezbatere publică un proiect de hotărâre de guvern potrivit căruia direcţiile de sănătate publică judeţene se reorganizează în opt autorităţi regionale, având în subordine 34 de oficii judeţene de sănătate publică, iar serviciile judeţene de ambulanţă, în opt servicii regionale, cu 33 de staţii regionale.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO