Eveniment

Modificările fiscale au propulsat inflaţia din România pe primul loc în Uniunea Europeană. Inflaţia de 7,3% din România, după măsurătorile Eurostat, a fost cu două procente mai mare decât în următoarea ţară clasată, Estonia

Modificările fiscale au propulsat inflaţia din România...

Autor: Răzvan Botea

25.02.2024, 12:15 2036

Inflaţia din România a fost de 7,3% după măsurătorile europene, cea mai mare din Uniunea Europeană, arată datele publicate de Eurostat, biroul european de statistică. La mare depărtare, pe locul al doilea, se află Estonia, cu o inflaţie de 5%. Media europeană a inflaţiei a fost de 3,1% în ianuarie 2024.

Datele despre inflaţia din România au surprins analiştii financiari pe partea negativă. Media prognozelor agregate de Bloomberg pentru inflaţia din România a fost cu 0,2 puncte procentuale sub rezultatele din teren. Motivul creşterii inflaţiei este reprezentat de modificările fiscale, care au intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2024 şi au propulsat preţurile. De asemenea, preţurile au crescut şi pe fondul unui avans mai bun al economiei decât cel aşteptat, după ce consumul a urcat mai repede decât aşteptările pe final de 2023.

Toate ţările europene au avut inflaţie în ianuarie 2024, însă preţurile au avansat cu numai 0,9% în Danemarca şi Italia. Inflaţie peste media europeană a mai fost în Croaţia, Polonia sau Austria.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO