O treime din angajaţii companiilor aleg să aloce banii puşi la dispoziţie de companii (în medie 355 de lei/angajat) pentru vacanţele organizate în ţară, atunci când vine vorba de preferinţele în ceea ce priveşte beneficiile extrasalariale.
Totodată, 22% din ei preferă să investească banii în transportul de acasă până la locul de muncă, arată un studiu pe un eşantion de circa 15.000 de angajaţi realizat de firma Benefit Online.
„Dacă laşi angajaţii să îşi aleagă singuri beneficiile odată la două luni, preferinţele lor sigur se vor schimba. Iar tichetele de masă sunt percepute de ei ca şi cash-ul, nu ca beneficiu“, a spus Stelian Bogza, unul dintre fondatorii platformei de beneficii Benefit Online.
De asemenea, 32% din angajaţii români au investit banii alocaţi de companii în cadouri cum ar fi gadget-uri sau electrocasnice. Pe lista celor mai „speciale“ beneficii solicitate de angajaţi sunt salturile cu paraşuta, şedinţe de tir cu pistolul, lecţii de zbor cu avionul, iar în perioada verii plimbări cu velierul pe mare.
La polul opus, în rândul celor mai puţin căutate beneficii de către angajaţi sunt pensiile private, cursurile de pregătire profesională, urmate de asigurările de sănătate.