Tudor Gafton, director general Amromco Energy:
„O investiţie de 10 milioane de euro în explorare se recuperează foarte greu din producţie, mai ales că noi avem doar zăcăminte depletate, aşa că nu ne permitem multe rateuri. Suntem extrem de atenţi cu activitatea de explorare.“
Amromco Energy, o afacere pusă pe picioare în 2002 de câţiva petrolişti americani, care s-a concentrat de la început pe redezvoltarea zăcămintelor vechi, abandonate, este astăzi cel mai mare dintre „gaziştii mici“, firme care îşi împart 3% dintr-o piaţă a gazelor naturale dominată de Romgaz şi OMV Petrom.
După mai mulţi ani în care cota de piaţă s-a învârtit în jurul cifrei de 2%, conducerea Amromco are ambiţia de a mări producţia cu 30%.
„Avem disponibili peste 100 milioane de euro pentru România, dar nu avem unde să îi investim, aşa că aşteptăm. Guvernul ar trebui să încurajeze transferul de active, pentru a asigura continuitatea, maximizarea producţiei şi extinderea vieţii zăcămintelor depletate“, spune Tudor Gafton, 52 de ani, directorul general al Amromco Energy.
Licenţele pentru zăcămintele mature de care este interesată compania sunt încă deţinute de Romgaz sau Petrom, iar transferul concesiunilor se face printr-un proces greoi, care are nevoie de aprobarea mai multor instituţii de stat.
În biroul lat, cu vedere spre Piaţa Victoriei, centrul de business al oraşului, Gafton vorbeşte despre planurile de dezvoltare ale companiei, raportându-se mereu la Petrom pentru a evidenţia atât diferenţele, cât şi asemănările dintre perspectiva unui „peşte mic“ şi a unui „peşte mare“.