Bănci și Asigurări

Acordul de la Viena, o amintire. Grupurile-mamă şi-au înjumătăţit liniile de finanţare către băncile din România faţă de începutul crizei: 15 mld. euro au plecat înapoi

Acordul de la Viena, o amintire. Grupurile-mamă şi-au...

Autor: Claudia Medrega

03.05.2017, 00:07 1291

Finanţările acordate de acţio­narii străini băncilor de pe piaţa locală au în­ceput să crească substanţial în urmă cu aproximativ un deceniu şi au ajuns la un maxim de 26 mld. euro în 2008, în timp ce după încetarea acor­dului de la Viena resursele externe s-au înjumă­tăţit, coborând anul trecut la 11 mld. euro.

Pe baza resurselor externe, băncile au intensificat creditarea după 2004, astfel că împrumuturile pentru populaţie şi companii s-au majorat de şapte ori până în 2008, la circa 50 mld. euro, iar în prezent oscilează în jurul aceluiaşi nivel. Retragerea resurselor străine din bănci a fost compensată de creşterea substanţială a economisirii interne, potrivit datelor BNR.

La începutul anilor 2000, fluxurile externe de capital pentru băncile locale oscilau în jurul a 1-2 mld. euro, iar până în 2008 s-au majorat de 13 ori, făcând un salt până la 26 mld. euro. „Fluxurile intense de capital străin începând cu anul 2004 nu au repre­zen­tat un gest fi­lan­tropic din partea in­vestito­rilor faţă de populaţie şi firmele cu nevoi de fi­nanţare, ci au fost gene­rate de interesul lor economic având în vedere dife­ren­ţialul mediu de dobândă substanţial în­tre 2004 şi 2008 (dar şi ulterior), res­pec­tiv de 7,8 pp pe termen scurt şi 3,3 pp pe termen lung. Pe baza resurselor ex­terne, băncile au sporit ma­siv cre­di­ta­rea începând din 2004. Sol­dul credi­te­lor acordate persoanelor fi­zice şi juri­dice a crescut de 7 ori faţă de 2004, atin­gând 47 mld. euro în anul 2008. În prezent, volumul acestora se situează, aproxi­mativ, la acelaşi nivel (49 mld. euro)“, susţine într-o prezen­tare Florin Geor­gescu, prim-vicegu­vernator al BNR.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO